Un bărbat din China a fost arestat după ce a încercat de mai multe ori să-și dea tripleții pe stradă oricui și i-ar dori, relatează Daily Mail.
Xu Lin, care mai are încă doi fii în vârstă de cinci, respectiv șase ani, a povestit că nu își permite să întrețină toți copiii, motiv pentru care a decis să renunțe la fiii cei mici. Chinezul spune că a încercat astfel să găsească o „familie mai bună” pentru bebelușii în vârstă de 11 luni.
„Îmi iubesc cei trei fii, dar fie pleacă ei, fie întreaga familie va avea de suferit”, a explicat Xu, care a precizat însă că nu intenționa să ceară bani în schimbul copiilor.
„(Xu, n. red) spunea că tripleții sunt sănătoși, dar că el și soția lui nu-și pot permite să-i păstreze; că sperau să aibă o doar o fetiță de data aceasta”, a povestit un martor ocular.
Bărbatul se află acum în arestul Poliției din Dengfeng, provincia Henan, o anchetă fiind deschisă în acest caz.